Bibimbap sau povestea unui stomac traumatizat

Nu m-am gandit ca mancarea in Coreea ar putea deveni un subiect asa important pentru doi calatori ca noi, care mananca sa prinda puteri sa mearga mai departe, de cele mai multe ori in pizzerii sau alte fast-food-uri de gen.

Bineinteles ca am incercat bucataria locala, nu se putea altfel, mai ales ca restaurante sunt la fiecare pas si majoritatea ofera mancare coreeana. Ne-am distrat de fiecare data cand am comandat, pentru ca nu-mi amintesc sa fi vorbit cineva engleza. Un motiv ar fi si pentru ca in general am evitat zonele « turistice » (care aveau ceva englezesc in nume). Intr-una din seri in Seul am ajuns sa mancam ceva ca as putea descrie drept soric, dar inca avem dubii ce era exact, cert e ca din porc provenea. Iar chelnerii era uniste simpatici si au tot incercat ei sa explice ca e porc. Bun, bun, porc, porc, dar ce parte din el – nu s-a mai lamurit niciodata. Altadata am mers mai la sigur si am ales din meniu (care contin poze, pentru clarificare, ca altfel nu am intelege o boaba) scoici cu orez si taitei. Da, toate meniurile vin cu poza si mai mult decat atat, in vitrina restaurantului sunt expuse mancarurile respective, tiplate, ca sa atraga atentia. Asa ne si alegem localurile, in functie de cum arata mancare din vitrina. :D

Pentru cei care nu si-au pus inca intrebarea – da, coreenii folosesc bete in loc de furculita si cutit, ca si japonezii, chinezii si altii. Nu ca romanii. Iar eu am exersat doar o data vara trecuta, spre deliciul colegilor din Anglia. Asa ca problema mea majora a fost nu ce mananc in special, ci cum mananc, fara furculita si totusi fara a folosi degetele. :) I. se descurca, nu stiu cum si se hraneste. Eu – trec prin ingrijorare, entuziasm, frustrare si deplina satisfactie la fiecare inghititura. Nu de bibimbap. Dar ajungem si acolo…

Una din diferentele imense fata de restaurantele europene este ca fiecare mancare comandata vine cu garnituri visate si nevisate, cam 5-6 alte castronase cu diferite legume, fiecare puternic condimentate si imposibil de identificat pentru o necunoscatoare ca mine. Una se numeste kimchi si se presupune ca e faimoasa si populara. Nu contrazic…

In Jeonju ni s-a spus ca trebuie sa incercam bibimbap. E o specialitate coreeana dar merge vorba ca nicaieri nu e mai buna ca la Jeonju. Se vede din poza de mai sus cum ni s-a servit – 12 garnituri! Bibimbap e o combinatie de diverse legume si carne tocata de vita, cu 20 de ingrediente. Numai bibimbapul, nu includem aici garniturile. Initial am presupus ca stomacul meu nu va iubi acest fel, asa ca am incercat sa comandam si altceva, dar dupa minute de negocieri in care probabil si noi si chelnerita ne spuneam oful, dar nimeni nu pricepea un cuvant, ne-am dat seama ca eram pe punctul de a comanda carne de vita tocata si cruda!!!! Asa ca am capitulat si am comandat doua bibimbapuri. Am ciugulit cat am putut, dar mai mult decat mancarea mi-a placut stilul coreean de a sta la masa pe jos, pe niste permute, pe o podea super calda. Seara am terminat-o la BurgerKing, infulecand un hamburger de pui, sigur, bun si cu gust familiar.

Numai ca bibimbapul m-a urmarit si si-a facut de cap in stomacul meu pana la 2 jumatate noaptea. Gatul ma ardea si ma manca pana simteam ca nu mai respira, sughitam si ragaiam de mi-era mie rusine si imi faceam tot felul de scenarii in care eu si I. cautam in miez de noapte o salvare sau un spital de urgenta. Simteam ca ma lua si febra, dar nu stiu cat a fost febra si cat infierbantare. Cred ca am avut arsuri stomacale de la toate condimentele din bibimbap, pentru ca nu s-a linistit decat dupa doua degete infipte adanc in gat in baia motelului, spionata de o turista (banuiesc, japoneza) care asculta la usa, crezand, cel mai probabil, ca sunt o bulímica, care ma ascund in baie eliminand mancarea pe cai nenaturale :D.

Concluzia? Mancam local, dar pastram limita la ce place vizual si arata “sigur” si luam gustari zilnice la McDonald’s, BurgerKing, Lotteria si alte de gen. Fara bibimbap si alte mancaruri de carne cruda. Si cu speranta ca voi mai manca paine vreodata (in Coreea am reusit sa mananc doar 2 felii la un mic dejun) si ma voi infrupta dintr-un picior de pui la gratar cu cartofi pireu. Nu orez. Pe care sa il mananc cu furculita…

O.