Din neputinta...

De cateva zile ma tot uit la poza asta si ma doare neputinta noastra. Cata durere poate fi citita intr-o imagine a unei mame care isi tine puiul in brate si nu stie ce sa mai faca. Si cati nu sunt ca ei???

Zeci de prieteni au dat share pe Facebook la povestea acestui copil si chiar si asa nu s-au gasit donatori de sangele de care are nevoie. Alexandra e bolnava de leucemie si vrea sa traiasca. Cine nu vrea sa traiasca? Cati copii sunt ca ea? Cum putem intelege durerea mamicilor si taticilor lor?

Suntem impresionati de fiecare caz in parte si ma gandesc la toate cazurile de nefericiti care nu sunt mediatizati si care pierd lupta cu boli de orice fel zi de zi, in orice colt de lume. Nu putem sa-i ajutam pe toti cum nu putem sa ne ajutam pe noi insine de cele mai multe ori.

Fac si eu un apel aici la barbatii sub 50 de ani cu sange AII negativ, din Iasi sau cu posibilitate de a ajunge in Iasi la Centrul de Transfuzii, mergeti si donati sange. Copilul acesta are nevoie de voi! Intrebati in toate directiile, se vor gasi donatori, dar trebuie facut un mic efort de a gasi timp si disponibilitate de a merge pana acolo.

M-a impresionat demnitatea si decenta cu care oamenii acestia ne prezinta povestea lor. Zi de zi ma trezesc si citesc ultimele informatii de pe blogul ei si mereu am inima stransa sa nu fie vesti proaste. Eu nu reusesc sa va scriu un post la cateva luni, iar ei au grija sa ne spuna in fiecare zi prin ce trece Alexandra si gandurile si sperantele oamenilor din jurul ei...

Ma rog la Dumnezeu sa-I dea o sansa acestei vieti si sa dea o sansa tuturor vietilor care sunt in suferinta, indiferent de motiv, varsta si situatie. Si sa ne fereasca pe noi, cei sanatosi, de a sti ce inseamna aceasta suferinta! Sa ne traiesti, Alexandra!

Cu dragoste,
O.